     
 |
|
(3055) koļibă1 (rom. colibă)  koliba [imenica]koļibă1 (mn. koļibĭ) [akc. koļibă] (i. ž.) — koliba ∎ koļiba a fuost kasă pruastă, măĭ đes đi bîrńe, ļipită ku morśilă — koliba je bila prosta kuća, najčešće od brvana, oblepljena blatom ∎ koļibĭ avut lumĭa kare a trait pi śuoś — kolibe su imali ljudi koji su živeli po brdima ∎ kare avut moșîĭe șî-n sat șî la munće, în sat avut kasă, da la munće koļibă — ko je imao imanje i u selu i na planini, u selu je imao kuću a na planini kolibu ∎ koļiba avut doa odăĭ: oźak șî suobă — koliba je imala dve prostorije: odžak i sobu [Por.] ∞ kasă Etimologija: slov. koliba Grupa reči: Kuća, pokućstvo, okućnica, imovina [=209 pojmova] Reč zapisao: Durlić Mesto: Rudna Glava Opština: Majdanpek Područje: 05 Munćani (Porečani) IZ RUMUNSKIH REČNIKA: www.dexonline.ro I DRUGE NAUČNE LITERATURE colíbă (colíbe), s. f. – Casă mică și sărăcăcioasă, cocioabă. – Mr. călivă, megl. colibă. Origine necunoscută. Cuvîntul apare în toate limbile balcanice: ngr. ϰαλύβα (› mr.), tc. koliba, kaliba, kulübe, alb. koljubë, bg. koliba (› megl.), sb., slov., ceh., pol., mag. koliba, rut. kołyba. Se presupune în general că rom. provine din gr. ϰαλύβη, fie direct (Roesler 571; cf. Daničič, V, 189; Vasmer, Gr., 79), fie prin intermediul bg. sau sb. (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 297; Cihac, II, 69; Conev 81; Sandfeld 18; DAR; Pușcariu, Lr., 260), sau al tc. (Miklosich, Türk. Elem., I, 88; Meyer 170; K. Treimer, Mitt. Wien, 354). Der. pe baza cuv. gr. este greu de admis direct fiindcă dacă este împrumut vechi, λ ar da r, dacă este modern, β ar da ν; prin intermediul altei limbi, deoarece se presupune că împrumutul a avut loc într-o epocă în care υ se pronunța i, în vreme ce β se pronunța b, caz ce nu apare la alte împrumuturi din gr. (cf. ϰόληβον › sl. koliva; ϰλουβίον › sl. kluvija etc.; sb. kòliba, koliba apare din sec. XIII. Împrumutul din tc. nu poate fi admis, avîndu-se în vedere vechimea cuvîntului în sb., și cu atît mai puțin din per. kulba „colibă” (Romanski, R. Èt. slaves, II, 53). În sfîrșit, se poate ca cuvintele sl. să provină din rom. (Berneker 546). Dacă se admite că este vorba de un cuvînt rom., ar trebui plecat de la lat. collegia ‹ collegium „grup de colibe de ciobani”, de unde și sard. boddeu (Wagner 108), cf. ngr. ϰολλήγας „de la mijloc.” Trecerea lui g › b nu este normală, dar cf. barză, limbă și cociorbă față de rut. kočerga, coșleabă față de coșmeagă, coroabă față de coroagă, etc. Aceste ex., ca și prezența unor cuvinte ca cobace, cobîlteață, cocioabă, par a indica faptul că cuvîntul lat. a fost interpretat ca o creație expresivă, chiar dacă această ipoteză nu este necesară. – Der. colibaș (var. colibar), s. m. (om sărman, persoană care locuiește într-o colibă; pustnic; paznic de pădure). Sursa: DER (1958-1966) Link : colibă |
Dopunska pretraga
|
aa ăă bb țț čč ćć dd ḑḑ ğğ đđ ďď ee ff gg hh ii îî ĭĭ kk ll ļļ mm nn ńń oo pp rr ss şş śś tt ťť uu vv zz žž źź |
||||
 |
 |
|||
|
|
||||
 |
||||